Sfecla rosie si contributiile ei pentru sanatate

Exista   doua  varietati de sfecla  rosie – de radacini si de frunze. Mai raspandita este prima varietate. Radacinile de sfecla rosie contin 17,5 % de substante uscate, 10,6 % de zaharuri, 1,7 % de proteina, 17 mg de acid ascorbic la 100  grame de masa bruta. In afara de aceasta in  radacini se gaseste fosfor si potasiu, de altfel in corelatie favorabila  pentru organismul omului. Sfecla ocupa unul din primele locuri printre legume in ceia ce priveste continutul de iod. Ferberea  sfeclei sub actiunea aburilor contribuie la  pastrarea mai buna  a vitaminelor ( in special al vitaminei C) si reduce dezalcalinizarea sarurilor minerale.

Fibrele din sfecla rosie s-au aratat ca au capacitatea de a scadea colesterolul. Intr-un studiu realizat pe sobolani, determinat de hipertensiune, o dieta pe baza de fibre din sfecla rosie a dus la o reducere a serului de colesterol si scaderea nivelului trigliceridelor si o crestere semnificativa a colesterolului HDL. Aceasta dieta pe baza de fibre de sfecla rosie a avut ca si efect si scaderea colesterolului continut in aorte.  Sfecla rosie contine agentul bioactiv betanina, care asigura buna functionare a ficatului. Cand ficatul functioneaza in conditii bune, grasimile sunt distruse eficient, ajuta la scaderea in greutate, si previne oboseala si starea de greata. Sfecla rosie este o foarte buna sursa de calciu, fier, vitamina A si C. Sfecla rosie este o excelenta sursa de acid folic. Ele reprezinta o foarte buna sursa de fibre, magneziu si potasiu. Consumul de sfecla rosie contribuie la mentinerea sanatatii creierului prin stimularea fluxului sanguin de la nivelul acestuia. Acest lucru ar fi benefic mai ales in lupta impotriva dementei.

In comparatie cu alte radacinoase  legumicole sfecla rosie e mai exigenta  fata de caldura. Semintele  ei incep sa germineze la temperatura de 8 grade, insa  cea mai buna temperatura pentru germinare este de 10-11 grade. La temperatura de 4 grade semintele pot sa se afle un timp indelungat in sol fara sa incolteasca si fara sa-si piarda capacitatea germinativa. Plantulele rasarite suporta scaderea temperaturii de scurta durata de pina la  2-3 grade  frig. Dar la aceasta temperatura apar prea multe tulpini florifere si deaceia sfecla, spre deosebire de alte culturi nu se seamana in pragul iernii.

Sfecla  este  o planta de zi lunga. Iluminarea solara insuficienta  nu numai ca reduce  recolta,  ci   isi perde si calitatea ei. Ea este mai  hidrofila  decat morcovul. Lucrul acesta  este conditionat  de dezvoltarea intensa  a suprafetei de evaporare a frunzelor in raport cu suprafata sistemului radicular care absoarbe apa.

Plantele de  sfecla  nu suporta solurile  acide, insa cresc bine  pe soluri cu strat arabil  adinc, saturate cu saruri minerale si bogate  in substante  organice. Mai potrivite pentru sfecla sunt solurile luto-nisipoase usoare si medii, precum  si solurile nisipo-lutoase bogate in substante  organice. E de  dorit ca sectoarele ocupate cu aceasta cultura sa fie putin inclinate spre sud sau sud-est. In calitate de premargatorii  pentru  sfecla  sunt  varza timpurie, castravetele si alte culturi,care au primit cantitati suficiente de ingrasaminte.

Sfecla rosie se seamana  mai tarziu decat morcovul intr-un sol bine incalzit cu intervalele dintre rinduri de 45 cm. Adincimea de incorporare a semintelor in soluri usoare e de  3-4 cm si in cele mai grele- de 2-3 cm.

In timpul primului rarit  ( aceasta se face  in faza de doua –trei frunze  adevarate) intre  plante  se lasa o distanta de 2-3 cm. Peste doua-trei saptamini dupa primul rarit e necesar   de efectuat al  doilea rarit , cu distanta dintre plante  de 8-10 cm.

In perioada de vegetatie a sfeclei- rosii  trebuie efectuate udari, mai ales in anii secetosi si pe solurile usoare. Sfecla   rosie  in dependenta de soi se recolteaza  la sfirsitul lui septembrie sau la inceputul  lui octombrie.  Ea se recolteaza pe timp uscat pina la inceperea ingheturilor.

This entry was posted in Legume, Romana. Bookmark the permalink.

Comments are closed.