Papalaul si beneficiile lui

Un interes practic prezinta grupa papalaului de origine mexicana. Papalaul (Physalis alkekengi L.) comestibil  este  o planta anuala din familia solanaceelor. O planta ierbacee înalta în jur de o jumatate de metru şi bogat ramificata. Este inrudita cu tomatele, insa e mai rezistenta la boli si daunatori. Indicatorii biochimici il claseaza in randul culturilor legumicole valoroase. Frunzele, sunt de formă ovala,  paroase ca si tulpina. Florile sunt alb-galbui, iar fructul este o baca rosie-portocalie, de dimensiunile unei cirese. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a papalaului. Întalnita cu usurinta în flora spontana (Romania) papalaul creste pe terenuri în paragina, în lizierele padurilor, pe langa tufisuri, în terenuri accidentate. Fructele mature de culoare rosie-portocalie, numite si cirese de iarna, au un continut bogat de vitamine, exceland printr-o cantitate de vitamina C apeciata a fi de doua ori mai mare decat cea regasita in lamaie. In compozitia fructelor mai intra acidul citric, alcaloizi, substante minerale si zaharuri. Fructele papalaului contin pana la 8 % de substanta uscata, 4% de zaharuri, un mare procent de vitamina C (25 mg%), substante pectice (0,27%).   Ele se intrebuinteaza in stare proaspata, se usuca, se foosesc ca stafide in budinci,compoturi. Datorita zaharozei, fructele sunt baza unor delicioase dulceturi in gospodarie, iar in industria alimentara contribuie la gustul sublim al marmeladei si bomboanelor.

Papalaul e bun in stare murata si marinata. Planta de papalau contine fisalina, o substanta amara care-i ofera efectul diuretic, febrifug, decongestiv si antiinflamator si o face utilizabila in bolile reumatice si metabolice. Femeile insarcinate sau cele care alapteaza trebuie sa evite ciresul amar.

Aceasta planta e putin cunoscuta chiar si in randul specialistilor, deseori  mai este  numita  si  cireasa ovreiului sau maselare.Ea a cunoscut o utilizare indelungata in sanul medicinei populare. Secole de-a randul popoarele vechi ale Europei si Asiei au folosit-o deopotriva in  tratamentul diverselor afectiuni si pentru vitaminizarea organismului. Administrat extern, papalaul calmeaza durerile reumatismului prin efectuarea unor bai locale cu decoct obtinut prin fierberea a 60-120 g planta/litru timp de 15-20 minute. Papalaul este si un remediu abil in eruptiile cutanate,  afectiunile hepato-biliare si durerile dentare si de urechi.

Preparatele din fructe de papalau diminuează durerile de rinichi si vezica, actionand atat ca antiinflamatoare si bactericide, cat și ca sedative. Aceste preparate determina eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Papalaul are efect benefic și asupra activitătii ficatului, revigorand activitatea acestuia.
Totodata se mentioneaza  ca administrarea preparatelor de papalau se va face sub îndrumarea specialistului.

Papalaul prefera mult soare, soluri roditoare, neacide. El se planteaza in randuri la distanta de 60 cm unul de altul. Agrotehnica papalaului e la fel ca si a tomatelor. Plantele nu se copilesc, deoarece roada de baza se formeaza pe ramificatiile laterale. Recoltarea  fructelor se incepe pe masura coacerii lor (peste 1.5-2 luni dupa  plantarea lor in camp).

This entry was posted in Legume, Romana. Bookmark the permalink.