Rozmarinul si beneficiile pentru sanatate

 Rozmarinul (Rozmarinus officinalius L.) este din familia Lamiaceae. Este un arbust specific Europei de Sud, creşte în locuri însorite, pe stînci, ziduri vechi etc.  La noi este cultivat ca plantă aromatică, medicinală  şi decorativă. El are o tulpină erectă, de 30-50 cm înălţime.  Frunze opuse,liniare cu marginea revolută, pe partea  inferioară canescentă de 15-35 mm lungime şi 1,5-3 mm lăţime. Florile sunt formate  dintr-un caliciu şi o corolă bilabiată, albastră pînă la albastră- violacee,  4 stamine, dintre care 2 rudimentare. Fructe-nucule brune, ovate, cafenii, netede, de 1,5-2.3 mm lungime, pînă la 1,3 mm lăţime, situate cite 4 în caliciul persistent  Seminţele sunt fără  endosperm.  Este o plantă cu miros aromatic şi înfloreşte din luna aprilie pînă în iunie.

Frunzele şi ramurile cu flori conţin ulei volatil, format din hidrocarburi terpenice, canfen, limonene,mircen,cariofilen,,humulen,santen. Sunt utilizate frunzele şi ramurile, care au un miros puternic aromat, asemănător celui de camfor, şi gust amărui şi uleiul de rozmarin. Uleiul volatile este incolor, uneori gălbui, fluid, se precipită uşor în contact cu aerul. Are un miros pătrunzător.

El se înmulţeşte prin butaşi şi rizomi sau prin ramuri, care  se plantează în luna august, direct în ghivece. Iarna planta se păstrează în locuri bine aerisite şi păzite de îngheţ, pentru ca primăvara să se  replanteze în locuri însorite. Mai rar se înmulţeşte prin seminţe sau răsad. Plantarea pe loc permanent în sol se efectuează la începutul lunii mai, după ce trece pericolul îngheţurilor târzii de primăvară. Se plantează la distanţa de 1,2 m între rânduri şi la 1 m pe rind cu butaşi bine înrădăcinaţi, asigurându-se irigarea plantelor. Solul se menţine curat prin praşile. Pe un singur loc poate fi cultivat până la 10 ani. Rozmarinul  este o specie decorativă, se cultivă în grădini, la balcoane. Este o plantă meliferă. Recoltarea începe de  la al doilea, uneori al treilea a de cultură. În perioada aprilie-mai se recoltează florile cu caliciu, iar în lunile iunie şi iulie-frunzele din vârful ramurilor. Din plantele recoltate se extrage imediat uleiul volatile sau acestea se usucă în condiţii natural. Din 9 kg plantă proaspătă se obţin 2 kg plantă uscată.

Uleiul volatile în medicină are un efect stimulativ puternic. În doze mici, favorizează procesul de eliminare a urinei şi reactivitatea, iar în doze  mari aceste efecte se diminuează.. Folosirea lui internă stimulează activitatea intestinală, provocând scaune  moi sau chiar lichide, poate îmbunătăţi  circulaţia sangvină, produce creşterea tensiunii arteriale şi normalizarea pulsului, are influenţă  pozitivă asupra afecţiunilor stomacale şi intestinale, are acţiune diuretică care nu irită rinichii, chiar dacă se utilizează timp îndelungat. Rozmarinul se utilizează în tratarea asteniei, tulburărilor  de memorie, astmului bronşic, colitei, meteorismului abdominal, hepatiei, migrenei, gutei, bronşitei,dispepsiei atomice, ameţelii. În medicina populară fiertura de frunze se foloseşte pentru spălarea capului, în tratarea mătreţei. Ceaiul de tulpină şi frunze se ia în cazul durerilor de inimă. Rozmarinul plămădit din rachiu de drojdie se consumă în colicile abdominal. Herba proaspătă calmează iritaţiile provocate de urzici şi ,în infuzii, fortifică părul. Vinul  de rozmain este administrat ca tonic digestiv. Cu spirt de rozmarin se fricţionează labele picioarelor umflate.

Supadozarea folosirii lui poate provoca reacţii alergice, dermatite de contact,iritaţii gastrice, convulsii, toxicitate renală.

This entry was posted in palnte eterooleaginoase, Romana. Bookmark the permalink.