Evoluția suprafețelor cultivate cu soia în Republica Moldova

Omenirea din cele mai vechi timpuri este în căutarea surselor de proteină şi căilor de soluţionare a acestei probleme Întru asigurarea necesităţilor în creştere a populaţiei globului pământesc, conform datelor FAO nu se ajung cca 25% de proteine. Pentru a acoperi acest deficit important de proteină pe scară mondială, producţia animală, singură este limitată şi strâns legată de producţia vegetală, deoarece pentru a produce 1 kg de proteine animale este necesar de 10 kg de proteine vegetale. Randamentul transformării este foarte mic şi de aceea proteinele de origine vegetală sunt din ce în ce mai mult folosite în alimentaţia omului şi a animalelor.

Mai multe specii de plante fac obiectul acestui deziderat, însă soia de foarte mult timp domină piaţa mondială a proteinelor. Anume soia este planta,care asigură la nivel cantitativ şi calitativ superior, şi în acelaşi timp economic cu substanţe nutritive necesare în alimentaţia animalelor. Soia face parte din culturile excepţional de valoroase atât din punct de vedere alimentar, furajer sau materie primă pentru industrie cât şi agronomic. Valoarea nutritivă deosebită a boabelor de soia este dată de conţinutul şi calitatea proteinelor. Proteinele ei sunt foarte asemănătoare celor de origine animalieră,soia apărând ca „planta viitorului” capabilă să acopere deficitul proteic mondial. În legătură cu aceasta o importanţă deosebită capătă utilizarea acestea culturi preţioase, seminţele căreia conţin 35-43% proteine şi 18-27% ulei,22-35% hidraţi de carbon, o cantitate impunătoare de vitamine şi săruri minerale.

Actualmente soia se cultivă în majoritatea ţărilor, însă cu toate acestea, în ultimii ani, aproximativ 90% din producţie este concentrată doar în câteva ţări: Statele Unite (33,06%), Brazilia (22%), Argentina (16%), China (10% ) şi India (9%).Este evident că printre cei mai mari producători din lume nu există ţări europene. În Europa, suprafeţele ocupate cu soia sunt aproximativ două procente din producţia mondială. În 2014  suprafeţele cu soia au fost de cca  850 mii hectare.Din necesarul anual de 5 milioane de tone de soia nemodificată genetic, doar 50 la sută poate fi asigurată din producţia europeană. Ţările din Uniunea Europeană (UE)- România, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria au cel mai mare potenţial de creştere a suprafeţelor cu soia. Aproape 15% din consumul anual a ţărilor din Europa reprezintă soia nemodificată genetic, deoarece Europa produce doar cca 2,5 milioane de tone.

În UE cadrul legislativ-normativ pentru agricultură este stabilit de catre Politica Agricolă Comună (PAC). Pentru securizarea resursei europene de proteină vegetală din soia nemodificată genetic prin actiuni de stimulare a creşterii suprafeţelor cultivate in bazinul dunărean şi zonele adiacente din Europa în anul 2012 a fost creată asociatia Danube Soja, care este o asociaţie independentă, internaţională, non-profit, pentru beneficiari foarte diverşi, cu sediul la Viena. Scopul acestei asociaţiei este de ai face pe membrii ei să aibă succes in munca lor. Astfel, cultivarea boabelor de soia oferă o oportunitate atractivă pentru a indeplini noile cerinte ale PAC pentru zonele de interes ecologic.

Condiţiile agroclimatice ale Republicii Moldova sunt favorabile pentru cultivarea şi extinderea suprafeţelor cu soia, fapt de care ne conving datele, că pe timpuri suprafeţele ocupate cu această cultură au fost considerabile. Interesul faţă de soia în Basarabia de până la război a crescut după anul 1935, când au apărut un şir de societăţi acţionare străine. În anii 30 – 40 ai secolului trecut soia era numită „aurul din sol”, fiind una din principalele culturi alimentare din lume, inclusiv şi în Moldova. Aceste societăţi aveau oameni speciali prin sate, care încheiau contracte cu ţăranii, le ofereau în prealabil instrucţiuni necesare referitoare la agrotehnică, îi aprovizionau cu sămânţă condiţionată şi de soi în corespundere cu condiţiile pedoclimaterice. Astfel, în anul 1939 suprafaţa cultivată cu soia a ajuns până la 54,5 mii hectare, iar în 1940 – 68389 de hectare. În anul 1950-1953 semănăturile de soia ocupau în Moldova cca 50-62 mii de hectare. Totuşi, din cauza că nu era elaborată o tehnologie ştiinţifică de cultivare, recoltele la hectar a acestei culturi continuau să rămână joase, iar mai târziu suprafeţele pentru cultivarea ei au fost micşorate. În anii 1972-1974, bunăoară soia a fost cultivată doar pe 2-3 mii de hectare. Însă mai târziu interesul faţă de această cultură ca sursă de proteină de înaltă calitate a început să crească. Sporirea în continuare a productivităţii animalelor, a producţiei zootehnice a depins în mare măsură şi de soluţionarea problemei deficitului de proteine în raţiile de hrană a animalelor. Calculele efectuate în prealabil au demonstrat necesitatea cultivării soiei, care serveşte drept sursă importantă de asigurare a animalelor cu proteină furajeră.

Soia este una din cele mai vechi culturi cultivate de om. În Europa şi America soia a fost adusă din China, unde tradiţiile de cultivare a acestei culturi se pierd în secole. Până nu demult în întreaga lume această cultură era utilizată doar ca hrană pentru animale. În Republica Moldova menirea soiei a rămas aceiaşi şi până în prezent. Actualmente, soia este utilizată pretutindeni pentru extragerea proteinei şi a derivatelor acesteia pentru producerea substituenţilor produselor alimentare de origine animală şi vegetală, compoziţia soiei, care este excepţional de bogată în proteină multifuncţională şi de calitate a permis elaborarea a numeroase ingrediente proteice alimentare, utilizate cu succes în consumul uman.

După cum a fost menţionat condiţiile naturale de sol şi climă, regimurile de căldură şi lumină din toate zonele Moldovei sunt prielnice pentru cultivarea soiei. Un factor limitativ la obţinerea recoltei de soia îl constituie umiditatea solului, îndeosebi în perioada înfloririi, formării şi umplerii boabelor. Experienţele efectuate pe parcursul mai multor ani şi practica de producţie demonstrează că zonele de nord şi centru ale republicii sunt destul de favorabile pentru cultivarea soiei şi obţinerea recoltelor înalte pe terenuri neirigate .

Pe parcursul anilor suprafeţele ocupate cu soia în Moldova au avut diferite fluctuaţii În perioada anilor 1988-1989 suprafeţele cu soia au atins cifra de 40 mii hectare.În anii 1996-1997 suprafeţele cu soia s-au micşorat drastic, ajungând la 3-4 mii hectare.

Cauzele care au condus la reducerea suprafeţelor de soia au fost:

-încălcarea disciplinei tehnologice la cultivarea acestei culturi, inclusiv:amplasarea soiei după premergători neprielnici, efectuarea semănatului în termeni târzii, fertilizarea insuficientă, lipsa unor măsuri eficiente de combatere a buruienilor, pierderile de roadă la recoltare cu combine moral şi fizic uzate (până la 15-20 la sută);

-neacordarea unei atenţii suficiente prelucrării materiei prime şi utilizării produselor procesate pentru obţinerea unui sortiment larg de produse alimentare.

Pentru obţinerea recoltelor scontate, producătorii de soia au un rol important în respectarea tehnologiilor de cultivare a soiei. Pentru a mări volumul de producere este necesar de o susţinere şi din partea statului. De exemplu în republica Groată producătorii de soia sunt asiguraţi cu subvenţii din partea statului de până la 280 euro pentru un hectar, iar în republica Serbă cei care cultivă soia, de asemenea primesc subvenţii de până la 130 euro la hectar . Având în vedere faptul că soia este o plantă importantă economică, de astfel şi susţinerea producătorilor de soia din partea statului ar putea conduce la creşterea volumelor de producţie pentru a asigura piaţa internă şi utilizarea deplină a capacităţilor disponibile ale industriei de procesare şi a exportului.

În ultimii 8-10 ani evoluţia suprafeţelor cultivate cu cultura soiei în Republica Moldova a marcat o majorare evidentă. Spre exemplu în anul 2006 suprafaţa ocupată cu soia a constituit cca 56 mii ha, iar în anii 2010-2012 suprafeţele ocupate cu soia au ajuns la 59 – 60 mii hectare .

Volumul recoltei de soia, stabilitatea şi calitatea producţiei la fel ca la orice altă cultură agricolă, depinde nu numai de nivelul agrotehnic de cultivare, dar şi de soi.Pentru alegerea corectă a soiurilor de soia in vederea semănatului, există mai mulţi factori importanţi, care trebuie luaţi in calcul, deoarece acestea pot afecta in mod direct potenţialul de producţie şi rentabilitatea. Potenţialul maxim de producţie al unui anumit soi de soia este determinat genetic şi poate fi atins doar printr-un management adecvat şi in condiţii de mediu corespunzător. Alegerea corectă a soiurilor trebuie să se facă in funcţie de productivitate,stabilitatea producţiei, precocitate, rezistentă la cădere, dehiscenţa păstăilor şi calitatea recoltei.

Obţinerea recoltelor înalte cu fluctuaţii neînsemnate pe ani a fost în mare măsură dependentă de introducerea în cultură a soiurilor cu capacitate superioară de producţie, înzestrate cu însuşiri de rezistenţă la factorii care o limitează. Recolta medie de soia la hectar în anul 2013 a fost de 1,7 tone la hectar, iar în anul 2014 productivitatea soiei la hectar pe republică a atins nivelul de 2,1 tone.

Dintre toate leguminoasele soia are cele mai ridicate cerinţe pentru azot. Daca inocularea seminţelor este efectuată corect, cantităţi importante de azot vor fi procurate din aerul atmosferic. In funcţie de condiţiile de creştere, fixarea biologică a azotului poate furniza 50 – 70% din necesarul total de azot al culturii de soia. Restul necesarului de azot al soiei este furnizat prin mineralizarea materiei organice din sol sau de azotul ramas de la cultura premergatoare. Cantităţile de azot acumulate de soia la 1 hectar: 118- 120 kg, care este echivalent cu cca 300-350 kg de salpetru amoniacal.

În condiţiile actuale, când are loc o reducere a posibilităţilor de procurare-cumpărare a îngrăşămintelor minerale a pesticidelor şi a altor preparate, o însemnătate tot mai mare îi revine soiei – cultura universală şi multiplicativă, eficientă în plan economico-financiar şi ecologic, fiind totodată recunoscută pretutindeni ca o cultură strategică de import –export.În această ordine de idei a crescut interesul tot a mai multor fermieri, lideri de formaţiuni agricole faţă de această cultură strategică.. Conform observațiilor,dacă se respectă în tocmai toate elementele tehnologice de cultivare a acestei culturi ea poate fi mai productivă de 2-3 ori.

Luînd în consideraţie importanţa acestei culturi preţioase pentru sectorul zootehnic în producerea nutreţurilor pentru păsări şi animale, cât şi pentru industria alimentară, considerăm oportun de a elabora un program de producere şi procesare a boabelor de soia. Scopul acestui program fiind extinderea suprafeţelor cu soia pînă la 100-120 mii hectare, sporirea volumului de producere a boabelor de soia,procesarea şi utilizarea produselor finite pentru producerea proteinei şi derivatelor ei. În cadrul acestui program trebuie prevăzut realizarea unui şir de măsuri organizatorice, financiare şi tehnico-materiale. Astfel vom putea asigura, în primul rînd necesităţile pieţei interne cu perspectiva obţinerii şi a unor produse competitive pentru piaţa europeană. Procesarea industrială a soiei va stabiliza producţia din sectorul agrar, unde va fi o cerere de materie primă constantă, ce va condiţiona o piaţă de desfacere determinată pentru producătorii de soia.

This entry was posted in leguminoase boabe, Romana. Bookmark the permalink.